Fata cu lumina

Nu am privit-o niciodată în felul ăla.

Fețișoara și trupul ei fragil îmi transmiteau doar inocență.

Mi-era dragă, în secret, dar tot pe ascuns căutam indecență.

Nu știam cum se numește sau cum vorbește,

Pân-am auzit-o într-o seară, întâmplător.

Chiar și acum mi-e dor,

Cum glasul ei, pentr-o sutime,

A licărit în beznă cu a sa lumină.

Apoi, într-o întunecată dimineață,

Mi-a risipit orice urmă de ceață.

E cea mai frumoasă fată,

Văzută la prima oră vreodată.