„Revederea de liceu”

Îmi place să citesc… forumul ăla în continuare. Mă uitam adineauri peste postările noi și mi-a atras atenția un nickname preluat dintr-un film de acțiune…

Suspectul meu îl mai folosise și în alte părți: pe softpedia și chiar și pe blogspot!

50% sigur că-i el, intru pe profilul lui de curvar ucenic și văd drept confirmare că tăntălăul avea completată data nașterii întreagă și corectă. 😆

Îmi spusese încă din liceu că mai mergea la curve, că-ncepuse devreme, de la 14-15 ani. Apoi, la 17 ani, prima lui prietenă a rămas gravidă cu el și a păstrat copilul. El n-a fost de acord, a suferit mult, iar ai lui habar n-au nici acum că sunt bunici de vreo 10 ani. Acum e într-o relație de 8 ani cu o tipă și nu mă gândeam că uneori o mai schimbă, pentru o clipă.

Anunțuri

O nouă nominalizare

Era început de august atunci când am aflat ce-i aia Liebster Award. Acum, la trei luni după, când credeam că leapșa n-o să mai revină la mine, enigmatica Hope îmi adresează 11 noi întrebări:

1. Care este ultimul lucru nebunesc pe care l-ai făcut? 

Hmm, faptul că am trecut aseară pe roșu ca pieton se pune?

2. Cum vezi tu începutul unei zi perfecte?

În niciun caz cu o ceață ca-n dimineața asta. Prefer un răsărit la malul mării, vara.

3. Ce carte te-a dezamăgit și de ce?

Nu-mi amintesc în momentul ăsta nicio carte dezamăgitoare. Nu le pot numi așa nici pe cele pe care le-am abandonat.

4. Cea mai bună întâmplare din viața ta este..?

Nu știu, viața însăși. Sunt recunoscător pentru cum e.

5. Cărțile sau filmele?

Ambele, doar că mereu mă dezamăgesc filmele făcute după cărți.

6. Acea EA care să fie jumătatea, ar trebui să fie..?

Ăsta e un subiect sensibil. 🙂 Cred că trebuie să fiu eu un pic mai altfel ca să devin o jumătate. Acum poate sunt doar un sfert sau, hai, o treime. :))

7. Cum te-ai descrie în trei cuvinte (NU fizic)?

Cap în Nori. :))

8. Ce carte îți dorești și nu o ai în bibliotecă?

Volumul 3 din trilogia Lumea de cerneală.

9. Ce înseamnă dragostea pentru tine?

Bucuria de a fi înconjurat și de oameni buni.

10. Cafea sau ceai?

Ce ai. 😉

11. La ce nu ai putea renunța pentru nimic în lume?

Nu pot renunța la părțile bune pe care le simt la mine în suflet. Există și d’alea!

Mda, constant că mi-e lene să formulez alte 11 întrebări…

Moșu’ de română

Eram în clasa a cincea, la prima oră de română. Profu’ a bufnit pe ușă fără să dea bună ziua sau să se prezinte. Era încruntat și a întrebat din mers, până să ajungă la catedră, Cine-i Voicu? Mona fusese cea mai premiată elevă din clasă în anii de școală primară și el avusese grijă să afle asta. Restul n-am contat în prima zi. Ne-a spus doar să învățăm pe de rost pentru a doua noastră întâlnire poezia Fiind băiet păduri cutreieram. În ziua ce a urmat ne-a ascultat pe toți recitând-o în timp ce el mânca semințe și ne bătea pe fiecare ușor, cu încetinitorul, cu palma pe umăr. Când m-a ascultat pe mine avea coji de semințe lipite la gură și rânjea. Noroc că n-am râs și eu.

La a treia oră a continuat să-și folosească palma. Un băiat îi deranjase ora. Stai așa, scărba dracului, i-a zis. S-a dus glonț spre băiat și l-a pălmuit cu putere. Dreapta, stânga, dreapta, stânga și la final cu amândouă palmele odată, ca la tobe. Obrajii îi erau roșii ca racul și profu’ negru de furie ca dracul.

Stăteam mereu cu frică la ora lui și ignoram întrebările colegului de bancă. Stai așa, flegma dracului, i-a strigat și lui odată văzându-l că încearcă să mă țină de vorbă. Obrazul stâng, obrazul drept, obrazul stâng, obrazul drept și, la final, amândoi odată.

Într-o zi, l-am urmărit după ore și l-am văzut intrând grăbit într-o cârciumă. Una cu tentacule. Voiam să mă conving.

Și acum îl mai văd pe stradă, tot încruntat și plin de ură, fără să răspundă la bună ziua. Merge cam speriat, cu două degete ascunse la spate, ca și cum ar piti mereu o țigară acolo. Norocul lui că acum e pensionar, altfel sigur ați fi aflat și voi de el.

Colegul meu de bancă îl mai urmărește și acum, cu precădere iarna, aruncând petarde în urma lui.