M-am trezit îndrăgostit

De ce am visat-o? Nu mai vorbisem pe chat cu ea din august 2014. O considerasem prea mică pentru a cunoaște-o. Abia ce a dat (și luat) bacul în vara asta, a lui 2015. Ah, și pasiunile ei ciudate pentru mine… Rock-ul, anime-urile și altele care m-au distanțat atunci.

Eram singur la masă într-un fel de restaurant cu autoservire. O tipă se împiedică de piciorul unui scaun de lângă mine și stropi mari dintr-o răcoritoare roșie plonjează în farfuria mea. Își cere scuze, iar eu îi zic să nu-și facă griji. Roșu ca sucul ăla de struguri era și părul ei. O recunosc. Tu nu cumva ești Denisa? Eu sunt […]. Începe să râdă și se așează cu tava la masa mea.

Mai departe nu mai știu nimic, decât că se făcuse dimineață și dormeam cu nasul în părul ei de foc. Mă trezesc și văd că de fapt mai e mult până în zori, iar Denisa nu e nicăieri. Adorm la loc până la răsărit, apoi reiau în mod ciudat un chat abandonat acum un an.

Anunțuri

Accidentaly stalking

Înainte priveam cu orele pe geam. Mă uitam după nori, după mașini, după coloanele de autobuze muncitorești sau eram fascinat de șantierele din preajma blocului. Cu greu reușeam să-mi termin temele dacă se lucra la ceva afară, chiar și atunci când muncitorii nu făceau un zgomot foarte mare. Fereastra mă chema întotdeauna. Noaptea, eliberat după o zi de studiu, pândeam luminile orașului. Care s-a mai ars, care s-a înlocuit, care se tot stinge și se-aprinde la loc, aparent la infinit… Nu neglijam nici luminile cerului. Și acelea clipeau undeva la infinit. Nu eram atent însă la oameni. Îi vedeam prea târziu pe cunoscuți și n-aveam timp să mă ascund de ei. Îmi reproșau că nu admir lumea de afară, uitând uneori de mine însumi în spatele acelui strat de sticlă. Acum nu zăbovesc mai mult de 30 de secunde la fereastră, dar e suficient cât să văd eu la timp pe cine trebuie sau… nu trebuie. Nu m-am lămurit. Privesc din umbră… și din întâmplare.