Sex gratis? N-am avut parte

Ocazii poate au fost, dar n-am vrut sa amagesc pe nimeni doar pentru a bifa undeva ca am reusit s-o fac si pe-asta. Am zis ca macar a doua „prima oara” sa nu lipseasca sentimentele…

Ioana ma cam dezgustase la-nceput. Nu pentru ca ar fi aratat nasol sau pentru ca era doar o femeie de serviciu, ci din cauza ca se lungea la vorba cu fiecare barbat ce calca pragul toaletei. Era o tipa de fix 30 de ani, divortata si cu doi copii, deci astepta promisiuni pe care n-avea sa le obtina de la tipii aia insurati, asa ca pusese ochii pe mine. Nu se mai multumea cu acel „buna” pe care i-l aruncam in fața toaletei, asa ca intra dupa mine, prefacandu-se ca are de sters o oglinda sau chiuveta pentru a-mi pune intrebari. Refugiul meu era cabina; pisoarul ar fi garantat ca ea sa-mi vada madularul. :))

Era o dimineata calda de vara si cineva ma striga sa merg mai incet. Era Ioana si o vedeam pentru prima data imbracata in haine de strada. Nu realizasem pana atunci ca e posesoarea unor rotunjimi asa provocatoare chiar si dupa doua nasteri si, la cum era de aranjata, nimeni n-ar fi ghicit ca jobul ei era sa spele toata ziua la WC-uri. Am asteptat-o sa ma ajunga, privind fara cuvinte la sanii ce se valureau in decolteul ei adanc. Desi imi reprosase ca mergeam prea repede, acum ea era cu doi pasi inaintea mea. O facea intentionat ca sa-si fâțâie convexitatea feselor sub ochii mei. Mergeam ca o remorca-n urma ei, in timp ce-mi vorbea despre singuratate pe un ton care ma facea sa ma imaginez remorcat de-a binelea in ea, lovindu-i portbagajul repede si tare.

Anunțuri

23 martie

Gata, recunosc! Am nevoie de meditatii pentru ca nu stiu lucruri elementare!

Azi e 23 martie si exact acum un an ieseam cu o fata la un ceai. Vorbisem pe net doar 4 zile, i-am propus sa ne cunoastem si nu a zis nu. Pot sa spun ca intre patru ochi am descoperit ca avem mult mai multe lucruri in comun decat aflasem noi pe net. Catre finalul intalnirii, a dus discutia spre a-mi da numarul ei de mobil.
L-am folosit eu dup-aia? NU! Nici nu stiam ca exista regula aia sa suni dupa o zi, doua, hai trei! Ma gandeam ca as parea un disperat sau ca as deranja-o. Daca era la cursuri, daca invata, daca, daca, daca… Bai, dar de ce n-am facut-o nici cand vedeam ca e online? Normal ca s-au racit treburile, evident ca ne-am mai scris doar trei-patru zile…

La cateva luni dupa, am vorbit tot asa pe net cu alta. Patru-cinci zile, apoi pauza brusca. Dupa o saptamana, Unfriend Checker ma anunta ca am pierdut-o de prietena. Ii cer o lamurire si-mi zice ca daca eu nu i-am mai scris, ea ce era sa faca?

Sunt o dezamagire, nu stiu ce sa fac cu voi. 😦

Antisocial

Da, sunt antisocial!
Te pot iubi, dar nu vreau!

In teorie, stiu ceva carte
Pentru a te da pe spate.

Dar ce folos, cand la primul hop
In practica, ti-as pune stop?

Nu sunt bun de tine,
Altul te va iubi mai bine.

Dragostea și simțurile

Sigur dragostea are culoare!

Pentru voi poate e roz, roșie sau chiar albastră, dar eu zic că-i o lumina caldă ce refractă un curcubeu!

Mă uit mereu după acel ceva multicolor, dar sunt chior! Văd totul incolor…


 

Iubirea are sigur și gust! Bun gust!

Veți zice că-i dulce, dulce-acrișoară, ușor sărată sau chiar amăruie!

Îmi plouă-n gură rapid, dar totul e insipid…


 

Dacă are gust, mirosul nu-i poate lipsi!

Un miros dulce m-ademenește ușor, dar m-apropii și se face inodor…


 

Sunetul dragostei?

Poate-i cel de sărut, dar mă irită și mă fac că n-aud, mă prefac surd…


 

Articol scris pentru concursul Culoarea/gustul/mirosul/sunetul dragostei.

Cătălina

Maică-mea are câteodată enervantul obicei să vină la mine la calculator ca să-i caut poze cu nu-știu-cine pe facebook!

Cutăreanu Petruța„, mi-a zis ea.

„Cine-i asta?”, întreb eu.

Fata unei bune prietene de-a mea, Geta. O știi și tu.

„Ah, da.”

Tastez „Cutărescu” și nu apare nicio Petruța.

„Poate nu are facebook, nu apare decât una Cutărescu Cătălina!„, zic eu bucuros, crezând că mă va lăsa în pace.

Intră la ea, cred că e verișoara ei!„, insistă mama.

Și intru. Deschid o poză și… rămân fără cuvinte… Habar n-aveam că ăsta e numele ei de familie, habar n-aveam că maică-mea o cunoștea! Of, Cătălina! Prima mea… postare!

Leapșă. Singurul blog pe care l-aș citi o viață întreagă

O leapșă! Cică #LeapsaLuiSarcasticu. N-am mai primit una din… 2009! Se numea Orice carte citită este o scară în viață și trebuia să răspund la 15 întrebări despre lectură. Poate o să ziceți Cum, aveai blog și atunci? Da, aveam și am mai spus-o și pe-aici. Aveam pentru că era la modă și pentru că-mi plăcea să-i citesc pe alții și să interacționez cu ei. Nu excelam în postări proprii și obișnuiam să mai trântesc câte un clip de pe YouTube, mai un link către o știre… Dar citeam bloguri! Urmăream poate o sută! Le citeam la prima oră, ca pe ziar. În 2011, după ce m-am angajat, începusem să văd că nu mai am timp pentru a le citi. Ar fi trebuit să le mai cern, dar le-am abandonat pe toate…

Fac un salt în august 2014, data n-o mai știu exact. Era seară și stăteam pe facebook. Aici prietenii păreau să-mi fie de două feluri: cei care se distrau prin cluburi căutând mereu o aventură și cei care petreceau la propria nuntă (2014 chiar a fost anul nunților în rândul foștilor mei colegi de școală!). Dacă primii mă făceau să simt ușoare frustrări sexuale, avalanșa de cununii năștea în mine frustrări sentimentale. Lumea se căsătorea, făcea copii, iar eu eram tot un NGSB (NO GIRLFRIEND SINCE BIRTH) !!! Week-end-ul următor anunța incă patru nunți și le făceam deja avanpremiera. Dar în loc să ajung pe una din paginile cu detalii despre miri, nimeresc după câteva click-uri pe un… blooog. Ciudat, nu?

Rătăceam pe el ca într-un labirint. Descopeream alei cu soare, unde lumea citea liniștită pe băncuțe, după care coteam brusc pe străduțe unde văntul începea să sufle, ca mai apoi să plouă. Se suferea din dragoste… Era altfel în cartierul ăsta. Aici nu găseam nici cluburi, nici restaurante cu nuntași. Lumea nu mima fericirea, dar visa la ea. Mă plimbam pe o străduță de iluzii. Aveam să aflu că mai trecusem pe acolo cu ceva ani în urmă, dar totul era schimbat.

Apoi am început să răsfoiesc și alte bloguri, apoi l-am născocit pe al meu.

Nu m-aș putea mulțumi citind o viață întreagă doar blogul ei, dar e cel care mi le-a adus în reader pe aproape toate celelalte.

Trimit mai departe leapșa către oricine vrea să o preia, eu urmând s-o nominalizez doar pe Losty88 pentru că nu ratează nicio postare de-a mea. 🙂

Loser

De ce mai țin blogul ăsta dacă nu pot să mă dezgheț?

Of, uite, acum ma gândesc la fata aia înaltă de la magazin. Oare cum o cheamă? O fi singură? Odată a răsturnat niște conserve încercând să-mi dea ceva de pe un raft mai înalt si am ajutat-o să le strângă, să le pună la loc și cam atât… Apoi am văzut-o-n maxi. De două ori chiar și de fiecare dată citea ceva! Era loc liber lângă ea. Hai să zic că prima dată mașina era cam goală si nu mă puteam așeza acolo, dar a doua oară, când aveam doar două opțiuni, de ce am ales locul greșit? De găină ce am fost!

Oh, și fata aia al cărei cățel a scăpat din lesă și puteam să mă joc cu el! De ce n-am făcut-o? Era așa de dulce! Și ea la fel! Ce gâscă am fost!

Fetele alea cu care am ieșit și apoi nu le-am mai dat niciun semn de viata! Așteptam să mă caute ele?! Aveam numărul fiecăreia și minute sute, mii, nelimitate! N-am consumat unul pentru corason! Curcă mai sunt!

Găină, gâscă, curcă… rață… Ratat! Da, pentru că am ratat fiecare șansă!

„Arunci priviri de parcă sunt săgeţi”

Am incercat sa identific momentul in care mi-ai pus capac si cred ca l-am gasit.

Vorbeai despre trecut si aveai privirea-n jos, apoi am zis ceva si te-am intors in prezent. Mi-ai raspuns in timp ce ochii ni s-au intalnit si am citit speranta-n ei. Atunci m-ai sagetat. „M-ai lovit in plin.” Am simtit si am plecat privirea…

Acum ma impotrivesc degeaba, stiu ca nu exista leac. Sageata din suflet imi chinuie trupul, slabindu-ma exact ca data trecuta. Singura vindecare e prin tine sau prin lovitura unei sageti si mai mari… Timpul e cel care imi va da raspunsul corect.

Ingrediente pentru un om de calitate. Ideea e sa nu te negi, ci sa te urli.

Mi-am permis sa pun ca titlu unul din comentariile frumoase pe care le-am primit in astea cateva luni. Sunt de acord sa nu ma neg, dar nu-mi place sa ma „urlu”. Nu sunt ostentativ, ce sa-mi fac? Nici macar la scoala, cand eram intrebati la modul general „Chiar nu stie nimeni?”, preferam sa ma abtin, desi cunosteam raspunsul. A doua oara cedam, ridicam mana si raspundeam. Multi profesori asa m-au remarcat si imi spuneau sa nu mai tac cand stiu.

Poate asa am facut si cu fetele… Ori taceam, ori le spuneam cu totul altceva decat gandeam. Incercam sa nu fiu eu raspunsul.

Aprinde-ma!

Ce fac eu aduce cu o sinucidere, otrava mi-e orgoliul. Ma sting.

Nu vreau sa fac nimic pentru a ma lamuri daca o plac sau nu. Ma sting incet.

O port mereu in gand, ca pe un inger, dar daca-i demon? Ma sting incet si sigur.

„Da-o-ncolo”, am zis de toate.  Ma sting incet si singur.