Prostul

Eram mic, aveam vreo 4-5 ani și așteptam în stație un autobuz împreună cu două cunoștințe: o fată de 14 ani și mama ei.

Nimeni: nimic.

Mama fetei, pe un ton răcnit: Prostul tău va trebui să aibă mașină!

Mecanica inimii

Inima mea e fragilă. E firesc, de vreme ce părinții mi s-au dus de tineri din cauza problemelor de inimă.

Inima mea e fragilă. Într-o zi, mă îndreptam pe jos spre o trecere de pietoni cu semafor. Era roșu. Pentru o secundă, mi s-a părut că de partea cealaltă o să aștepte ea, feblețea mea. Nu a fost așa, am confundat-o, dar inima deja îmi accelerase rău și a încetinit greu, a frânat până la viteza legală cam după o jumătate de minut, exact timpul de așteptare până când semaforul s-a făcut verde. Trebuia să respect și semaforul inimii, nu doar pe al trecerii.

Inima mea e fragilă. Sunt ca băiatul acela din Mecanica inimii. Poate de-aia m-am ferit de iubire. Dar și fuga asta obosește cordul. A trebuit să las garda mai jos, dar tot am avut noroc: noroc că nu îi place de mine.

Libertate sau singurătate?

Sursa foto: Facebook

Locuiesc singur, dar, fiind introvertit, mă simt liber așa. Știți ce mă face pe loc să mă simt singur? Gândul că ar trebui să ies din casă pentru a merge la femei. Au fost ani în care asta părea să-mi dea libertate, acum îmi aduce instant singurătate.

A fost greu cu mine

Privind spre ultimii ani, realizez că am făcut-o greșit. Apreciam un lucru, o calitate, o pasiune la o persoană și mă declaram „îndrăgostit”. Nu luam persoana ca întreg, ci mă „îndrăgosteam” de idei, de imagini pe care mi le construiam singur în minte, mințindu-mă.

O vedeam des și pe ea și simțeam ceva diferit. Emana puritate și inocență asemenea unei flori de primăvară. Nu prea știam nume de flori și nici măcar numele ei, darămite alte lucruri despre ea, calități sau pasiuni. Nu puteam să o pictez cu mintea și nu știam despre ce am putea vorbi.

Ce fraier, voiam să aleg de cine să mă îndrăgostesc. Nu știam că nu alegem asta, că e cumva dincolo de noi, de rațiune.

Nu știam ce să vorbesc cu ea? Adevărul e că nici acum nu prea știu, doar că uneori cedez și alerg spre ea cu noutăți sau cu banalități.

Nu o să mă agit să arăt ce simt. Sunt fericit că m-am descoperit.

Unde mi-e viciul?

Acum vreo 6 ani, abia așteptam un prilej să plec de acasă în vizită la vreo femeie.

Acum vreo 4 ani, deja încercam să mă abțin, dar nu-mi reușea de fiecare dată. Tot mai vizitam.

Acum sunt doar eu, de un an nu-mi mai trebuie scuze sau motive, dar culmea e că nu reușesc să mă mobilizez să plec în vizită. Ceva din mine nu mă lasă. Inima, sufletul și lucrurile pe care nu le-am făcut niciodată în vizită, lucrurile pe care le-am păstrat pentru un moment pe care tot nu l-am făcut să vină…

Aș vrea să vizitez ceva, dar mă simt de parcă aș înșela. Nu am pe cine să înșel, decât pe mine…

Bună dimineața!

– Tu chiar ești îndrăgostit de fata asta!

Nici nu mai știu sigur ce am zis atunci despre feblețea mea, că îi mai povestisem și altă dată despre ea.

Cred că am spus ceva banal, cum am privit-o de la fereastră știind că urma să treacă pe acolo.

-Dacă tot nu puteam să mai dorm, ce era să fac?

-Te trezești cu gândul la ea?

-În fiecare dimineață!

 

 

Fă-ți timp!

Să nu faci ca mine, să nu amâni unele lucruri.

M-am mințit că o să am timp mai târziu, iar acel mai târziu a ajuns să însemne niciodată.

În liceu am zis că sunt încă mic, să-mi văd de învățat, de teze și de bacalaureat. Am timp mai târziu!

La facultate: cursuri, seminarii, laboratoare, sesiuni, licență! Lasă că am eu timp mai târziu!

La master eram deja obișnuit cu scuza. Sunt doar doi ani și disertația! Ehe, cât timp o să am după!

Și uite că nu prea am mai avut… La nici o lună după, s-a dus tata. A trebuit să mă angajez. Timpul era mai puțin. Apoi probleme cu sănătatea mamei. Timp și mai puțin. La locul de muncă parcă toți vorbeau obsesiv despre acel ceva necunoscut mie. Trebuia să mint, mi se părea că nu mai am timp! N-o să am niciodată, mi-am zis. Hai să am măcar pe bani…

2018

În dimineața asta de Crăciun m-am trezit cu gândul la anul care se încheie acum. Faptul că am rămas fără mama la început de decembrie 2017 mi-a dat timp de reculegere o lună și apoi m-a grăbit să pășesc în 2018 cu gânduri noi, de mai bine, fără a-l privi ca pe un an de doliu, ci mai mult ca pe un an de tranziție.

Mă gândesc la tot ce am învățat să fac singur anul ăsta, la toate lucrurile pe care acum le-am făcut și înainte nu aș fi îndrăznit să le fac de frica sănătății mamei, ca de exemplu să lipsesc mai multe zile de acasă și la câte locuri noi și frumoase am vizitat în felul ăsta.

Mă gândesc la mătușa și la vărul care mi-au fost mereu aproape și sunt recunoscător că îi am.

Mă gândesc la 2019, la un posibil loc de muncă nou, la excursiile cadou pe care le-am primit și la celelalte care vor urma.

Mă gândesc la fetele pe care le-am cunoscut anul ăsta și la cele pe care am îndrăznit să le cunosc mai bine… Nu mi-a devenit niciuna iubită și nu mi-a trecut niciuna pragul să-mi verifice frigiderul, să-mi măsoare stratul de praf de sub pat sau să mă certe pentru banii aruncați pe colecția de ceasuri. 😆 Dar eu am reținut privirea fiecăreia. N-a fost niciodată milă, a fost admirație! Cred că Dumnezeu mi-a dat și anul ăsta ocazii, dar, ca de obicei, n-am știut eu să bag în traistă. Am făcut asta să sune porno cu intenție. 😆

Redevenind serios, vă urez sărbători frumoase și un an nou fericit!

Un an (rezultate concurs)

Iată că au trecut cele trei săptămâni în care v-ați putut înscrie la concursul pe care m-am gândit să-l organizez pentru ca eu să trec mai ușor peste această perioadă a anului.

Dintre cititorii mai vechi ai blogului, am avut doar doi participanți, adică mai puțini decât premiile 😆 , lucru ce m-a făcut să mă promovez printr-o reclamă pe facebook. Astfel am ajuns la 10 participanți. Mi-aș fi dorit mai mulți, dar nu am vrut să dublez suma alocată reclamei.

Concurenti

Folosind random.org, am extras dintre comentatori pe cei cu numerele 6, 8 și 10, adică Chetreanu Ana Maria, Mache Gabriela și Tudor Andreea sunt câștigătoarele acestui concurs.

Acum nu mai îmi rămâne decât să le contactez prin intermediul adresei de e-mail pe care au lăsat-o o dată cu comentariul. Chiar sunt curios ce premii vor alege. 🙂

Felicitări tuturor și vă mulțumesc încă o dată pentru încurajări!